Decizia judecătorilor în cazul criminalei de la metrou. Ce a făcut femeia la scurt timp după ce a ajuns la închisoare

Decizia judecătorilor în cazul criminalei de la metrou. Ce a făcut femeia la scurt timp după ce a ajuns la închisoare
Publicat: 05/01/2018, 14:17
Actualizat: 05/01/2018, 14:22

Judecătorii Tribunalului București au decis, vineri, prelungirea mandaului de arestare pentru Magdalena Șerban, femeia acuzată că ar fi ucis o tânără de 25 de ani, în decembrie, împingând-o în fața metroului, în stația Dristor 1.

Astfel, Magdalena Șerban va rămâne încarcerată în Penienciarul Jilava încă 30 de zile. Decizia poate fi contestată.

La scurt timp după încarcerare, în luna decembrie a anului trecut, Magdalena Șerban ar fi amenințat cu moartea două angajate ale Spitalului Penitenciar Jilava.

„E vorba de amenințare. Ea era în cameră. În data de 18 decembrie, persoana privată de libertate în vârstă de 36 de ani, arestată preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, fără un motiv anume, a adresat injurii și amenințări cu moartea asupra două agente supraveghetor de pe secția de deținere. Conform dispozițiilor legale, s-a procedat la anunțarea conducerii unității, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe Tribunalul Ilfov pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, conform art 275 Cod Penal. E vorba de mijloace de comunicare directă”, a declarat Denisa Ene, reprezentant al Penitenciarului Jilava, pentru MEDIAFAX.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Valoarea voucherelor de vacanță a ajuns la 1.600 de lei, în acest an! Cine sunt...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce putem afla din cristalele antice despre apa și continentele Pământului?
×